CARPOFIX
Orteză de încheietura mâinii mână fixă
Ref. SRT 233
INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE
Mărimi disponibile
| Mărimi | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | | Circumferința încheieturii mâinii (cm) | 15–17 | 17-19 | 19-21 | 21-23 | 23-25 | | Referință | SRT233M1 | SRT233M2 | SRT233M3 | SRT233M4 | SRT233M5 | | |
Se măsoară circumferinţa încheieturii mâinii
Indicaţii
Se utilizează în entorse, luxaţii, artroze, sindrom de tunel carpian, paralizia nervului radial, tenosinovite, fracturi la nivelul zonei, atât ca tratament ortopedic cât și postoperator.
Descriere
Orteză realizată din material textil rigid care permite circulaţia aerului, prevăzută cu:
- o atelă metalică palmară ce se poate modela
- o atelă din material plastic, pe partea dorsală a mâinii.
Închiderea se face cu 3 benzi cu scai, prevăzute cu catarame. Banda mediană este complet detașabilă, pentru o potrivire cât mai bună la nivelul antebraţului.
Lungime: 19 cm.
Atela metalică și cea din material plastic sunt introduse în buzunare cu scai și sunt interschimbabile, în funcţie de utilizarea pe partea stângă sau dreaptă.
Orteza este un dispozitiv medical semirigid ce stabilizează și imobilizează cu succes articulaţia radiocarpiană, limitând flexia și extensia.
Compoziţie
Material textil cașerat cu 2 straturi. Ansamblul textil cașerat se comportă ca un regulator de umiditate, asigurând un transfer rapid al umidităţii spre exterior.
Poziţionare
Se aşează orteza astfel încât atela metalică să sprijine palma. Orteza se închide pe partea dorsală a antebraţului, trecând benzile de fixare prin cele 3 catarame. Se reglează la nivelul optim de compresie.
Curăţare
Se spală manual cu apă caldă (40°C), nu se albeşte, nu se stoarce mecanic, nu se calcă, nu se curăță chimic!
Depozitare
La temperatura camerei, la loc uscat şi bine ventilat.
Garanția legală de conformitate conform Legii nr. 449/2003: 2 ani.
Garanția comercială a produsului: 30 zile. Data producției: vezi eticheta ambalaj.
Data valabilității: fără termen de expirare.
Pentru validarea garanţiei, vânzătorul trebuie să indice data cumpărării. Cumpărătorul este obligat să păstreze şi să prezinte Talonul de garanţie.
Pentru soluționarea problemelor apărute în garanție se trec pe sesizare în mod obligatoriu, următoarele date: Referință articol, lotul și data fabricației, indicate pe cutia de ambalare a produsului.
Termen de comunicare a soluționării: 15 zile.
Sesizările și reclamațiile se trimit pe adresa de mail: [email protected]