IBALGIN RAPID 400 MG X 12CP
Indicatii:
Substanţa activă a medicamentului – ibuprofen – face parte dintr-o clasă numite medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); medicamente care au proprietăţi antiinflamatoare şi ameliorează durerea şi febra.
Ibalgin Rapid conţine ibuprofen sub formă de lizinat de ibuprofen, care se absoarbe semnificativ mai rapid în circulaţia sanguină, astfel încât ajunge mai rapid la sursa de durere. Prin urmare, un studiu clinic cu Ibalgin Rapid a demonstrat un debut mai rapid al acţiunii comparativ cu comprimatele convenţionale de ibuprofen de 400 mg. Instalarea acţiunii Ibalgin Rapid a avut loc în 15 minute, în cazul comprimatelor convenţionale de ibuprofen de 400 mg având loc în 30 de minute. De aceea, medicamentul furnizează o ameliorare foarte rapidă a durerii.
Ibalgin Rapid este conceput pentru ameliorarea durerii de diverse origini, cum sunt durerile de cap (incluzând durerea de cap cu senzaţie de tensiune şi criza de migrenă), durerea de dinţi, durerea după extracţie dentară (incluzând îndepărtarea chirurgicală a dinţilor impactaţi), durerea postoperatorie, durerile de spate, durerile musculare şi articulare şi durerile menstruale. De asemenea, Ibalgin Rapid scade inflamaţia şi prezintă efecte antipiretice în stările febrile.
La recomandarea medicului, medicamentul poate fi, de asemenea, utilizat pentru ameliorarea nevralgiei şi pentru scăederea durerii care însoţeşte artrita şi artroza.
Medicamentul poate fi utilizat de către adulţii şi copiii cu vârsta de cel puţin 12 ani.
Contraindicatii:
Nu utilizaţi Ibalgin Rapid:
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ibuprofen (substanţa activă din medicamentul Ibalgin Rapid) sau la oricare dintre excipienţi şi în cazul hipersensibilităţii la acidul acetilsalicilic sau la alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, manifestate ca astm bronşic sau urticarie
– dacă aveţi ulcer sau hemoragie activă sau recurentă la nivelul stomacului sau duodenului sau dacă aţi avut repetat aceste evenimente (de exemplu cel puţin de două ori) în trecut
– dacă aţi avut hemoragie sau perforaţie gastro-intestinală, în legătură cu un tratament anterior cu AINS.
– dacă suferiţi de tulburări ale formării globulelor sângelui sau tulburări ale coagulării sanguine
– dacă aveţi insuficienţă severă cardiacă, hepatică sau renală
– dacă sunteţi o femeie aflată în al treilea trimestru de sarcină
– la copiii cu vârsta sub 12 ani
Administrare:
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de cel puţin 12 ani
Doza iniţială este de 1 comprimat de Ibalgin Rapid, iar apoi 1 comprimat la fiecare 4 până la 6 ore, în funcţie de necesităţi.
Păstraţi un interval de cel puţin patru ore între doze şi nu depăşiţi 3 comprimate de IBALGIN
RAPID (1200 mg ibuprofen) în 24 de ore.
Medicamentul Ibalgin Rapid nu este conceput pentru utilizare la copiii cu vârsta sub 12 ani din cauza cantităţii de substanţă activă dintr-un comprimat.
Vârstnici
La pacienţii vârstnici, doza este aceeaşi ca la adulţi, dar este necesară precauţie crescută
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ibalgin Rapid
Pacienţi cu insuficienţă hepatică sau renală
La pacienţii cu insuficienţă renală şi hepatică este necesară precauţie crescută (vezi Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ibalgin Rapid)
A nu se depăşi doza recomandată sau durata recomandată a tratamentului, de 7 zile.
Compozitie:
Substanţa activă este ibuprofen. Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 400 mg, echivalent cu lizinat de ibuprofen 684 mg.
Celelalte componente sunt
Nucleul comprimatului:
Lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, hidroxipropilceluloză (EF), stearil fumarat de sodiu.
Filmul:
Hipromeloză, macrogol 6000, talc, dioxid de titan (E171), polisorbat 80, simeticonă emulsie, eritrozină (E 127).